Ordinul Geodezilor, impiedicat sa faca ORDINE in sistem
- articol aparut in Cronica Romana din data de 05/03/2015 -
Ar trebui ca toti cei vinovati sa plateasca. De ce nu se iau masuri administrative la adresa celor care in loc sa faca lumina in acest domeniu, aleg debandada, incertitudinea, de prea multe ori in interesul unor terte persoane?
Eu cred ca intr-un sistem normal s-ar lasa cu demiteri pe cat de rapide, pe atat de radicale, in institutia care coordoneaza domeniul cadastrului. Atat in institutia centrala, cat si in teritoriu. Si va garantez ca dupa ce se da un exemplu, doua, trei, veti vedea ce se aseaza lucrurile aici. Din pacate, la noi situatia se agraveaza sau in cel mai fericit caz se perpetueaza in aceste anomalii care blochează activitatea. As dori sa adaug aici o dificultate in plus, una majora, practic cauza pentru nerealizarea integrala a celor doua proiecte, CESAR 1 si CESAR 2, de care va vorbeam in prima parte a interviului. Pentru ca din punct de vedere tehnic toata procedura de masuratori cadastrale a durat circa sase luni. Dupa aceea s-a ajuns in momentul in care trebuiau preluate date de la O.C.P.I. (Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara), trebuiau sa integreze in sistem titlurile de proprietate. Si in acest moment a aparut scurtcircuitul. La acest aspect s-a adaugat un fenomen extrem de straniu. Ma refer la anul 2013, la acordul de imprumut cu Banca Mondiala. Cineva care are un contract cu o finantare de genul acesta crede ca a pus mana pe un contract sigur, ca sursa de finantare este certa. Ii sfatuiesc pe cei care considera acest lucru sa se gandeasca, inca o data, cand mai semneaza un contract cu finantare de la Banca Mondiala derulat printr-o institutie din Romania.
Acordul de care vorbesc prevedea ca A.N.C.P.I. (Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara) si O.C.P.I. trebuiau sa receptioneze lucrarile facute de firmele contractante, sa le achite, urmand ca in 30 de zile de la Washington sa vina banii in conturile Ministerului Finantelor Publice in compensarea platilor facute anterior catre contractorii lucrarilor. Erau back to back, cum se spune, platile. Si aici a aparut surpriza. In 2013, dintr-o regretabila eroare sau nu, in bugetul Romaniei nu a fost prins niciun leu pentru acest proiect. Nefiind prins niciun leu, nu au putut fi platiti executantii. Neputand fi platiti acestia, Banca Mondiala nu putea efectua nicio plata catre Statul Roman asa cum prevedea Acordul de Imprumut incheiat. Si, in consecinta, s-a blocat totul. 2013 a fost un an de cosmar, in care mai mult am stat! Nu erau de ajuns piedicile administrative cu care se confruntau contractorii, ei au trebuit sa faca eforturi financiare uriase pentru a supravietui momentului acesta. Si mai trebuie sa precizez ceva: luati in considerare ca firmele cheltuisera pentru realizarea lucrarilor, acestea erau avizate si receptionate si timp de un an nu au fost platite! Si atunci cred ca oricine isi poate pune intrebarea fireasca: cat de mult se doreste in realitate cadastrul sistematic in Romania?
Un subiect extrem de interesant este cel privind persoanele fizice sau juridice care executa acest tip de lucrari. Daca exista probleme legate de cadastru si intabulare rezulta ca nu toti lucreaza profesionist. Concret, cum se poate obtine o autorizatie in acest domeniu? Exista un control intern? Cine executa genul acesta de lucrari in Romania?
Aceasta tema este una, la fel de importanta! Din pacate, si la acest capitol, noi trebuie sa fim, cum se spune, originali. Nicaieri in Uniunea Europeana nu se intampla ca la noi. Primul criteriu in Uniunea Europeana pe marginea caruia poti activa intr-o zona profesionala sunt studiile. In al doilea rand, conteaza experienta, competenta, demonstrate printr-un test, printr-un examen. La noi, situatia nu sta in acest mod. Si aici vorbim de o componenta esentiala, de o cauza, ce a condus la deteriorarea datelor tehnice si juridice acumulate in baza de date a A.N.C.P.I.-ului pe partea de cadastru si publicitate imobiliara. Lucrarile, asa cum v-am spus, sunt executate la cererea unui cetatean, cu o persoana, hai sa-i spunem autorizata de A.N.C.P.I.. Daca persoana respectiva a lucrat gresit, in baza de date au fost trecute date mai mult sau mai putin eronate. Si, credeti-ma, ca multi, alarmant de multi, au lucrat prost. Desigur vreau sa se inteleaga ca aceste cazuri reprezinta o minoritate, care insa a produs si produce efecte nocive sistemului.
Au fost autorizati in acest domeniu popi, cofetari, balerini, tot felul de persoane care nu nici cea mai vaga legatura cu notiunile de cadastru, intabulare etc. A.N.C.P.I. a autorizat un numar enorm de persoane in acest domeniu. De prea multe ori fara legatura cu studiile de specialitate, cu criteriile de deontologie profesionala, fara o minima raspundere deontologica care sa decurga in urma unor lucruri defectuos facute.
De ce s-a intamplat asa? Cine a avut si continua sa aiba interesul ca aceasta debandada cronica, acest haos de neconceput, sa se perpetueze, cu consecinte inimaginabile?
Raspunsul vine, din pacate, de la sine! Oamenii acestia, alarmant de multi, care au obtinut o autorizatie si o stampila, executa niste lucrari. Aceste lucrari sunt depuse spre avizare si receptie la O.C.P.I., care evident sunt avizate de O.C.P.I., din pacate, fara o verificare foarte amanuntita. Daca, spre exemplu, se naste un litigiu legat de suprapunerea unor proprietati, O.C.P.I. se spala, nonsalant pe maini, si arata responsabilitatea spre asa-zisul expert care a facut acel cadastru.
Si atunci de ce nu se doreste reglementarea acestei zone?
Vreau sa va spun ca dupa ani si ani de demersuri, memorii, in 2007, in sfarsit s-a nascut o lege privind organizarea si functionarea Ordinului Geodezilor din Romania. Lege care a fost redactata dupa modelul unor tari cu o democratie veche, Germania, Franta, Italia etc. Importanta era ideea, dorinta de a face ordine in acest domeniu. Cum de altfel in Romania exista Ordinul Arhitectilor, Moaselor, Uniunea Nationala a Notarilor, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, deci o lista intreaga de profesii reglementate prin lege. Si in consecinta apare legea geodezilor. In sapte-opt luni aceasta a fost "omorata", cum a ramas, de altfel, si pana in ziua de astazi. Vorbim de o lege adoptata atentie! ca lege organica, promulgata, in urma careia s-a infiintat Ordinul Geodezilor din Romania. Din pacate, legea, in urma unor interese evidente, a fost golita de continut. Motivatia a fost, din punctul meu de vedere, puerila, si anume ca se incalca dreptul la munca! De ce incalca dreptul la munca, cat timp Ordinul Geodezilor venea si spunea, ce spun toate legile din Romania, care organizeaza o profesie, si anume ca esti obligat sa ai urmatoarele studii, trebuie sa ai urmatoarea vechime, trebuie sa respecti un statut si un cod deontologic care era in vigoare, cu o comisie de disciplina, cu suspendari?
Cine a avut interesul ca in acest domeniu extrem de important sa nu existe reglementari clare care sa limiteze numarul autorizatiilor, strict, la persoanele si firmele pregatite sa faca acest lucru?
In primul rand trebuie sa fie clar ca legea nu isi propunea sa << limiteze numarul autorizatiilor >>, ea isi propunea sa ordoneze profesionistii din acest domeniu functie de criteriile educationale, experienta, respectarea Statutului si a Codului Deontologic. Ceea ce vreau sa va spun este ca Ordinul isi lua responsabilitatea sa faca ordine in acest domeniu, fiind, de altfel, direct interesat in acest sens. Intotdeauna o entitate de genul acesta este mai interesata sa faca curatenie intr-un domeniu decat statul. Ordinul Geodezilor avea interesul sa faca lucrurile sa functioneze bine. Pana si din punct de vedere economic este evident ca in cazul in care sistemul merge prost si activitatea celor implicati in acest sistem se vor confrunta cu probleme.
Insasi perceptia publica fata de expertii din cadastru este de multe ori negativa, pe buna dreptate, in contextul in care intabularea este facuta de multi neaveniti. Aceste lucruri te fac ca si organizatie sa fii foarte atenta in a le tine sub control si chiar elimina. Din aceste motive se cereau studii, se cerea vechime si era obligatoriu un examen, insa s-a spus de catre unii direct vizati ca se incalca dreptul la munca. Motiv pentru care o doamna senatoare, Silistru din Vaslui, care are un frate, fost artilerist, autorizat de catre A.N.C.P.I. si care prin cerintele legii nu se mai regasea in noul peisaj, a tras sforile in aceasta directie. Nu profesia acestei persoane reprezinta o problema pentru ca ea este una onorabila. Am colegi si prieteni care au fost militari de cariera, care sunt autorizati de A.N.C.P.I., au chiar firme cunoscute in domeniu. Insa acestia au terminat institutii de invatamant militar la arma geodezie sau topografie ceea ce este cu totul altceva. Insa, la artilerie? Va invit sa studiati o foaie matricola a unui militar de la arma artilerie : materii care nu au nicio legatura cu geodezia, cadastrul, etc. Stiti cum mi se par mie aceste situatii ? Ca si cum grefierul de la biroul notarial ar trebui sa il facem notar pentru ca dactilografiaza zilnic acte redactate de notar si in consecinta, nu-i asa, stie si el notariat! Sau asistenta care asista chirurgul in sala de operatii o facem si pe ea medic, ca doar vede zilnic cum se fac operatiile ! Daca din fericire in profesiile din care am dat exemplele aceste lucruri nu se pot intampla, in domeniul cadastrului se intampla.
Si atunci, doamna senator a facut lobby in Parlament, a sesizat Avocatul Poporului care a trimis legea la Curtea Constitutionala. Curtea Constitutionala a spus ca Ordinul Geodezilor nu poate autoriza expertii din domeniu (motivatia fiind ca ar îngradi dreptul la munca!), astfel ca legea a ramas, asa cum v-am spus, fara continut. Ordinul exista dar nu poate face nimic pentru reglementarea si curatirea acestui domeniu foarte important.
De atunci, tot ne luptam pentru a reda Ordinului Geodezilor dreptul de a reglementa. Chiar luna trecuta am avut o intalnire la comisia juridica a Parlamentului, s-a vorbit de un nou proiect de lege, si iata cum au trecut aproape sapte ani si nu s-a avansat semnificativ in directia de care vorbim. Sunt multe promisiuni, ni se spune des ca proiectul de lege va intra rapid pe ordinea de zi, din pacate lucrurile nu stau asa. Totul tine de vointa reala de face ordine in domeniu. Daca vrei cu adevarat sa faci ordine, asta este una dintre cai. Daca nu vrei, gasesti tot felul de portite, scuze. Cred ca este interesant sa amintesc ca doamna senator de Vaslui este in continuare << vigilenta >> in a bloca aceasta lege trimitand tot felul de adrese, proteste, puncte de vedere (pe care de altfel nu i le solicita nimeni) catre comisiile Camerei Deputatilor sau Ministerului Dezvoltarii Regionale. Personal as fi curios cum sunt incadrate astfel de demersuri ale unui parlamentar care are interese personale evidente in acest subiect.
Domnule MANOLACHE, spuneti, cititorilor nostri, cateva cuvinte despre dumneavoastra, despre firma pe care o detineti...
Sunt absolvent al Facultatii de Geodezie, promotia 1984. Am un doctorat in domeniu. Am lucrat, de la terminarea facultatii si pana acum in acest domeniu. Inainte de 1989 am lucrat la Institutul de Studii si Proiectari pentru Imbunatatiri Funciare pe Soseaua Oltenitei. Din 26 martie 1990, se vor face in curand 25 de ani, lucrez la firma THEOTOP, pe care eu am infiintat-o. THEOTOP are ca obiect de activitate lucrurile de care vorbim. In decursul perioadei de dupa 1990 am incercat sa supravietuim, sa ne dezvoltam, sa atacam, cum se spune, teme noi, lucrari noi, un lucru frumos, dar greu. Stiti cum se spune: cel mai greu este sa faci poteca, apoi se plimba multi pe ea!
Am avut proiecte foarte importante: proiecte de aertofotografiere a Romaniei, Aero 5, Aero 7, prin 2007, proiecte derulate cu niste parteneri din afara, din Olanda si Israel. Am avut, de asemenea, proiecte cu Banca Mondiala, care au reprezentat realizarea planului index, precursorul cadastrului general, cu identificarea tuturor parcelelor si atasarea la acel index a unor elemente cu nume, proprietari. La acestea adaug multe proiecte privind cadastrul verde pe care l-am facut la Arad, Galati, Bucuresti. Am fost implicati intr-un proiect de conversie a documentatiilor de cadastru in format digital, PAD 2008, si acestea sunt doar cateva dintre proiecte.
Sunteti si presedintele Asociatiei Patronale de Cadastru si Geodezie. Cum caracterizati activitatea acestei asociatii patronale?
In 1996 s-a constituit Asociatia Patronala de Cadastru si Geodezie, iar din anul anul 2000 conduc aceasta asociatie patronala ca presedinte. In acest interval, asociatia a devenit membra a Federatiei Internationale a Geometrilor. Asociatia este, de asemenea, membra a Consiliului European al Geometrilor. Deci am reusit sa devenim membri cu drepturi depline in doua organizatii reprezentative la nivel international, respectiv european. Ca o recunoastere a seriozitatii si capabilitatii noastre, am organizat Congresul European de Cadastru in luna mai 2010 la Bucuresti. A fost prima manifestare internationala, extrem de serioasa, organizata la Palatul Parlamentului, si care s-a bucurat de participarea a peste 250 de delegati din 29 de tari.
Istoricul asociatiei patronale pe care o conduc este bogat. Dupa 1996, in permanenta am incercat impreuna cu colegii mei sa construim un dialog cu institutia care ne reprezinta, dar si cu alte institutii. Am incercat si ne-am oferit consultanta. Am vrut sa purtam discutii cu factorii responsabili inainte de elaborarea de catre acestia a unor reglementari in acest domeniu. Am avut numeroase discutii, dar a iesit tot cum au vrut ei. Din pacate, succesul nostru este mai vizibil in afara si mai putin in tara.